sâmbătă, 30 septembrie 2017

Chișinău, Iași, București


A ieșit de câteva zile volumul Maeștrii unei arte muribunde (Editura Cartier, Chișinău, 2017), despre care v-am mai zis prin iulie câte ceva. Primele orașe în care voi ajunge să o arăt sau să citesc din ea sunt Chișinău și Iași. Voi fi la Chișinău luni și marți, iar de miercuri până sâmbătă sunt invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). La Iași nu va fi propriu-zis o lansare sau prezentare a cărții, dar sunt unul dintre cei 20 de poeți cucuieți care care se vor da-n stambă, și-l voi avea alături la lectura de joi pe editorul meu, Gheorghe Erizanu, care vine și cu cartea. Iar duminică seara, la Tramvaiul 26 din București, facem o petrecere în care câțiva prieteni, poeți la care țin și oameni pe care mi-am dorit să-i am alături cu ocazia asta, vor citi din poezia lor, iar eu din textulețele mele și mă voi fuduli cu superba carte pe care mi-au scos-o cei de la Cartier.

Recapitulând, cam astea ar fi datele și locurile pe unde voi ajunge în următoarele zile:

* luni, 2 octombrie, de la ora 18, sunt invitat la Cenaclul „Republica” (Biblioteca Națională a Republicii Moldova, sala „Alexe Rău”) din Chișinău, condus de Moni Stănilă.

* marți, 3 octombrie, de la 18.15, la Librăria din Centru (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 126, Chișinău), voi lansa volumul în compania unor poeți foarte buni, pe care i-am invitat să citească împreună cu mine: Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Dumitru Crudu, Iulian Fruntașu și Moni Stănilă.



* joi, 5 octombrie, de la ora 18, la Casa „Dosoftei” (devenită „Casa Poeziei” cât ține FILIT), citesc împreună cu Ana Donțu, iar întâlnirea va fi moderată de către Cezar-Paul Bădescu.

* vineri, 6 octombrie, de la ora 22, la Casa FILIT e Noaptea albă a poeziei” (eveniment pe care l-am moderat, împreună cu Corina Bernic, în urmă cu 4 ani). Acum de asta se vor ocupa vajnicii Radu Vancu și Cezar Paul-Bădescu.



* duminică, 8 octombrie, de la ora 19, la Tramvaiul 26 (Str. Cercului, nr. 6, sect. 2, București), petrecerea cu poezie despre care spuneam la început, și în legătură cu care voi da mai multe detalii către sfârșitul săptămânii.

miercuri, 27 septembrie 2017

Institutul Blecher 160




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 1 octombrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu prozatoarele Lavinia Braniște și Ozana Ciobanu.


Lavinia Braniște (n. 1983) a studiat filologia la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, secţia engleză-franceză. A debutat cu volumul de poezie Povești cu mine (2006), urmat de volumele de proză scurtă Cinci minute pe zi (2011) și Escapada (2014), de romanul Interior zero (2016) și de cărțile pentru copii Rostogol merge acasă (2016) și Rostogol păzește pepenii (2017). A tradus cărți semnate de autori mai mult sau mai puțin cunoscuți, printre care Henry Miller, V.S. Naipaul, Kate DiCamillo, Kenneth Oppel.

Ozana Ciobanu (n. 1997) a terminat Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și este studentă la Facultatea de Litere a Universității „Ștefan cel Mare” din același oraș. Scrie în „Alecart”, fiind membră a clubului de lectură din jurul revistei.


Moderator: Claudiu Komartin

marți, 26 septembrie 2017

Concursul de debut „Max Blecher”. Lista scurtă




S-au încheiat, la sfârșitul săptămânii trecute, cele trei luni în care au putut fi trimise volume (potențiale) de versuri pentru cea de-a VII-a ediție a Concursului de debut organizat anual de către Casa de Editură Max Blecher. Dintre toate manuscrisele propuse, am considerat că nouă dintre ele au coerența și calitățile pe care le căutăm, iar din ele Radu Andriescu, Alex Ciorogar și cu mine vom alege în următoarele 10 zile câștigătorul. Nu-mi prea place să mă repet, deși încurajările și observațiile pe care le-am mai făcut și în anii trecuți se impun: le doresc tuturor celor dedicați acestui tip de explorare care e discursul poetic (și au dorința subsecventă de a publica) să le meargă tot mai bine cu scrisul și să nu se grăbească să-și vadă numele tipărit pe o copertă decât atunci când au o carte de poezie bună și adevărată. Pentru a ajunge acolo e uneori nevoie de răbdare, de timp și, spre deosebire de ceea ce cred mulți (pentru care poezia e exclusiv rodul talentului și al inspirației), de muncă-ndârjită cu limbajul și forma (la care nu se prea ajunge  o spun în cunoștință de cauză, ca unul care a avut în ultimii cincisprezece ani o mulțime de rateuri și de incursiuni în direcții infertile sau deja defrișate de alții  decât experimentând și păstrându-ți curiozitatea și abnegația).
La începutul lunii octombrie vom anunța câștigătorul, if any, dintre: 

* închis în propria cameră, de Alex Povarnă
* Sfârșitul este aproape, de Andrei Codrin Bucur
* Compulsii, de Dan G. Dediu
* Lotska, de Horațiu Lipot
* Citește printre scânduri, de Igor Antoniuc
* Un zbor subiectiv pe sub stânci și locuințe, de Ioana Lungu
* Dealurile verzi ale fricii (nesemnat)
* Șirul Fibonacci al dispariției urșilor polari, de Sebastian Mihail
* Tone de aur, de Timotei Drob

sâmbătă, 23 septembrie 2017

Institutul Blecher 159




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 24 septembrie 2017, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu poeții Teodora Coman și Lucian Brad. În cadrul evenimentului va fi prezentat volumul foloase necuvenite (Casa de Editură Max Blecher, 2017) de Teodora Coman.


Teodora Coman (n. 1976) a publicat Cârtița de mansardă (Casa de Editură Max Blecher, 2012), după ce apăruse în volumul colectiv Ziua cea mai lungă (2011). Este redactor al revistei „Poesis internațional”, în care scrie din 2011. Recomandând a doua sa carte, foloase necuvenite, Adrian Lăcătuș notează: „Politica Teodorei Coman e una a tranzacțiilor nesfârșite între trupuri și societate, o economie a schimbului și a darului cotidian, rămânând, în momentele cele mai intense, o dermatografie, o developare corporală calmă a violenței și afecțiunii. Ea știe să facă concrete, sensibile, abstracțiuni sau stări fundamentale precum distanța, contradicția, dreptatea, într-un mod pe cât de fin, pe atât de pregnant, surprinzător tocmai prin naturalețe și familiaritate.”

Lucian Brad (n. 1996) a crescut în Vaslui și este student în anul III la Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.


Moderator: Claudiu Komartin


Teodora Coman, foloase necuvenite
Casa de Editură Max Blecher, 2017
colecția „Plantații”

joi, 21 septembrie 2017

Poets in Transylvania


Începe azi la Sibiu a cincea ediție a acestui festival de poezie, după un an în care nu a fost organizat din cauza a tot felul de frecușuri instituționale. Mă bucur că Radu Vancu, care conduce acum revista Transilvania, nu s-a lăsat păgubaș. Diseară, de la ora 18, în clădirea Muzeului Astra din Piața Mică (Casa Hermes, Sala Cinema, la doi pași de librăria Habitus) voi citi în deschidere, și la fel va face (din cartea pe care i-am tradus-o și publicat-o anul trecut) bunul meu prieten Gökçenur Ç., venit ieri de la Istanbul. Mai multe despre program, aici. Eu zic că, dacă sunteți în Sibiu, ar fi păcat să nu prindeți niciuna dintre cele trei lecturi care vor avea loc până sâmbătă.



joi, 14 septembrie 2017

Institutul Blecher 158




Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică, 17 septembrie 2017, de la ora 19.30, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la o ediție în centrul căreia este numărul 4/2016 al revistei „Zona nouă”, dedicat Școlii de la New York.


Primul număr al revistei sibiene „Zona nouă”, apărută în jurul cenaclului omonim, din care au ieșit în ultimii șapte ani o pleiadă de tineri poeți, traducători și critici, a apărut acum exact cinci ani. Între timp s-a adunat o colecție ce numără peste 15 apariții, în care nu doar că și-au făcut mâna, înainte să debuteze în volum, câteva dintre cele mai promițătoare nume ale poeziei actuale, dar în scurt timp „Zona nouă” a devenit un proiect publicistic cu remarcabile ambiții internaționale. Numerele tematice în care zoniștii au alcătuit antologii coerente și credibile din poezia nouă care se scrie azi în Statele Unite, Anglia sau Spania au făcut din această revistă un reper indiscutabil. Sub direcția lui Vlad Pojoga, ei par să fi înțeles la timp că informația culeasă de pe internet este insuficientă – nu atât imperativul sincronizării cu alte literaturi contemporane i-a preocupat pe zoniști, cât un aliaj între curiozitate (firească într-o lume globalizată cum e cea în care au crescut și continuă să se formeze) și urgența unei perspective sistematice asupra poeticilor active și a diversității de tendințe și orientări din primele decade ale secolului XXI.
Numărul 4/2016, dedicat Școlii de la New York, adică uneia dintre cele mai influente direcții din poezia americană de după al doilea război mondial, este o apariție remarcabilă. Pentru prima oară, au fost traduse la noi nu doar câteva dintre textele definitorii ale unei grupări avangardiste și explozive, prea puțin cunoscută la noi, și a cărei influență în literatura mondială a continuat să se propage până în zilele noastre, dar numărul cuprinde și articole pătrunzătoare (semnate de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ilinca Pop și Ștefan Baghiu) ce contribuie la înțelegerea mișcării new-yorkeze. Selecțiile excelente din cinci poeți determinanți pentru poezia americană din a doua parte a secolului trecut: Frank O’Hara (1926-1966), John Ashbery (1927-2017), Barbara Guest (1920-2006), Kenneth Koch (1925-2002) și James Schuyler (1923-1991), în traducerea lui Vlad Pojoga, Alex Văsieș, Cătălina Stanislav, Radu Nițescu, respectiv Ovio Olaru, deschid perspective pe care nicio antologie apărută în România nu le mapase încă suficient de convingător.


Moderatori: Andrei Dósa & Anastasia Gavrilovici

luni, 11 septembrie 2017

Serhii Jadan




          Am tot auzit în ultimii ani, ca despre un fenomen inimaginabil la noi şi în destule alte țări şi literaturi contemporane, despre ucraineanul Serhii Jadan (Сергiй Жадан), care are aproape popularitatea unui rock-star în țara vecină. Am fost azi la lectura / concertul acestuia de la Palatul Culturii din Cernăuți, momentul de vârf al Festivalului Meridian Czernowitz, și am înțeles că nu e nicio exagerare în poveștile legate de magnetismul și de faima acestui poet, romancier, eseist, traducător și muzician. Peste 250-300 de spectatori, mulți stând în picioare, Jadan sigur pe el, vioi, exact în tot ce a făcut, fără să dea niciun moment senzația că ar putea fi stângaci sau că ar da bâlbe – charismatic, deși nu extraordinar de călduros, intens deși  de la un punct încolo  oarecum monocord (din punct de vedere sonor, fiindcă altfel limba nu o cunosc, iar textele citite în traducere au altă forță decât performate în original), însă niciodată plictisitor sau edulcorat. Ritm de trasor al rostirii, vigoare, siguranță de sine și o excelentă colaborare cu cei doi muzicieni care l-au însoțit într-un spectacol de o oră la capătul căruia părea scos din cutie. Showman cu fler, i-a invitat pe cei câteva zeci de tineri care stăteau ciorchine, în picioare, pe culoarele dintre scaune, să vină pe scenă, în spatele și în jurul lui și al chitariștilor. Văzându-l, am început să cred și eu că e un fel de combinație între Maiakovski și Dave Gahan. Ceea ce numai în asemenea spații convulsive și deprinse cu tragedia (cum este Ucraina contemporană) pare să mai fie posibil.
          Un roman de Jadan va apărea curând la Editura Cartier, în traducerea Mariei Hoșciuc. Cât despre poezie, se găsesc traduceri în limba engleză ale textelor sale pe site-ul Poetry International, printre ele și faimosul „Lukoil”, care arată cum mai poate fi formulată credibil poezia politică în vremurile pe care le traversăm.

vineri, 8 septembrie 2017

Un poem de Irina Țilik



Irina Țilik (n. 18 nov. 1982, Kiev)


***

Sunt sătulă să mă simt vinovată”, spui,
„La tine e război, dar eu trăiesc în Elveția,
înțelegi?”

Un târg de Crăciun undeva în inima Europei.
Decojim castane coapte și suflăm să ne răcorim degetele.
Pașnicele zile din preajma Ajunului.
Cineva cântă Hallelujah” cu voce subțirică,
altcineva taie și-mparte crenguțe de vâsc,
alții se-nfruptă din cârnați.

Serios acum!” –
și te-nroșești până-n vârful unghiilor, până la rădăcina părului,
de parcă soarele-n asfințit ar fi inundat păduricea
cu lumina lui ruginită.

Dulcea mea colegă, pe care de-abia o cunosc.
Avem aceeași vârstă și semănăm, dar suntem atât de diferite.
Pentru câteva zile, de-a lungul unui festival de poezie,
țesem conversații pe teme pline de importanță, desfacem
împreună ghemul de cuvinte,
căutăm o ieșire din labirintul întrebărilor noastre –
o ieșire ce nu există.

„Știi, aici suntem vinovați de tot, vinovați față de toți”,
continui,
simțindu-te cu totul epuizată.
„Când intri-ntr-o casă, nu uita să-ți scoți pălăria,
să te speli pe mâini, să-ți ceri scuze pentru trecutul colonial
sau pentru războaiele altora...”

Spui – îmi pare rău, și eu spun, la rândul meu – îmi pare rău.

Un elefant într-un magazin de porțelanuri,
un soldățoi într-un carnaval brueghelian,
și eu am obosit să mă simt vinovată.

Dar soarele strălucește, iar noi umblăm prin mulțime
și stropi de vin fiert sar din paharele noastre,
roșii și lipicioși.

Nu știm că peste câteva zile
vor fi noi bombardamente-n Alep
și atentate teroriste la Istanbul
și Berlin, la un târg de Crăciun,
secerând câteva zeci de vieți.

Vei spune „O, Doamne”, și eu voi spune „O, Doamne”,
citind știrile pe monitor.

Linia frontului e întotdeauna mai aproape decât pare –
dar nu, tu și cu mine nu suntem vinovate pentru asta,
înțelegi?


traducere de Claudiu Komartin



***

«Я втомилася почуватися винною, – кажеш ти.
– У вас війна, а я живу у Швейцарії.
Ну, ти ж розумієш?»

Різдвяний ямарок десь у центрі Європи.
Ми лущимо смажені каштани, на пальці хукаємо.
Ніжний час Адвенту.
Хтось тоненько співає ‘Hallelujah’,
хтось чикрижить омелу на порційні гілки,
а декотрі смакують ковбаски.

«Але справді!»
червонієш ти аж до корінців волосся,
так, ніби вечірнє сонце залило іржавим теплом
сутінковий ліс.

Моя мила ровесниця, ледь знайома.
Така сама, зовсім інша.
Упродовж кількох днів поетичного фестивалю
ми тчемо разом високі матерії, розмотуємо клубки слів,
шукаємо з лабіринту наших питань вихід,
якого нема.

Знаєш, ми тут в усьому винні, усім винні,
продовжуєш ти
вже і дійсно втомлено.
– Входячи в дім, не забудь зняти шапку,
помити руки, перепросити за колоніальне минуле
або чужу війну… Вибач».

Ти кажеш – вибач, і я кажу – вибач.

Слон у посудній крамничці,
солдафон на брейгелівському карнавалі,
я також втомилася почуватися винною.

Але сонце світить, і ми йдемо між людей,
і глювайн небезпечно підстрибує в наших стаканчиках,
вихлюпується червоним та липким.

Ми не знаємо,
що кілька днів потому
нові бомбардування в Алеппо, теракти у Стамбулі
та в Берліні, на різдвяному ярмарку,
заберуть десятки життів.

Ти скажеш – о боже мій, і я скажу – о боже мій,
читаючи новини з монітора.

Лінія фронту завжди ближча, ніж здається.
Але ні, ми з тобою в цьому не винні.
Ну, ти ж розумієш?

marți, 5 septembrie 2017

Marius-Iulian Stancu & Ovidiu Komlod la Casa de Editură Max Blecher


Marius-Iulian Stancu are două volume de poezie publicate de Herg Benet în 2011, respectiv 2012. După electric&more, Stancu a stat la cutie, iar acum revine la Casa de Editură Max Blecher cu volumul pe tine te cântă menajerele, din care a avut o lectură în martie, la ediția 147 a Institutului Blecher. Poezia lui, exactă şi bine dozată, tehnică fără excese supărătoare, nu este nici abstractă, nici futuristă sau „postumană”, fiindcă el ştie prea bine că pentru omul actual „The Future’s so Last Century”. Lucru pe care volumul pe tine te cântă menajerele îl ilustrează fără rest în aproape 40 de poeme condensate, eliptice, scrise cu inteligență și precizie.

Din motive care țin de ciudățeniile poeților și de toate lucrurile acelea misterioase care îi fac unici, Laurențiu Malomfălean a ales ca prima lui carte de poezie, pe care i-o publică în toamna asta Casa de Editură Max Blecher, să fie semnată Ovidiu Komlod. O selecție de poeme din noapte-lumină au apărut deja în numărul 18 (2/2016) al revistei Poesis internațional și pot fi citite online, la pag. 248-251. Ovidiu Komlod / Laurențiu Malomfălean e deja destul de cunoscut în mediul literar și publicistic pentru cronicile și eseurile sale din ultimii ani, este doctor în Litere la Cluj (2014) și autor al volumului Nocturnalul „postmodern”. Când visele imaginează hiperindivizi cu onirografii, premiat în 2015 la Gala Tinerilor Scriitori de la București la secțiunea „Tânărul Critic al anului”. De asemenea, el este un competent traducător din limba franceză și un mare pasionat de Georges Perec.

luni, 4 septembrie 2017

Iubirea în vremea referendumului


Biserica Ortodoxă Română are o șansă nesperată să-și spele fața: dacă ar boicota referendumul Coaliției pentru Familie (sau măcar de-ar spune: ne pare rău, dar noi ne ocupăm cu altceva, cu viața spirituală, nu cu spaimele sau fantasmele unora care vor să-și discrimineze aproapele în numele lui Hristos, care este Iubire), BOR și-ar regăsi menirea ca Biserică a națiunii. Pentru că menirea aceasta nu e reconfirmată sau întărită nici de alianța cu forțe retrograde, în care clocotește ura față de cel diferit, nici de construirea unei catedrale costisitoare care aproape că îmbrățișează templul lui Ceaușescu. Și fiindcă, așa cum scrie în Corinteni, „Unii din noi suntem evrei, alţii ne-evrei, unii suntem robi, alţii suntem liberi. Dar Duhul Sfânt ne-a potrivit pe fiecare la locul nostru într-un singur trup.”