luni, 7 noiembrie 2016

2091 A.D.

Ah! vite, vite un peu; là-bas, par delà la nuit, ces récompenses futures, éternelles... les échapperons-nous ?... (Rimbaud)

Tinerețe revoluționară, bătrânețe între patru
pereți, tâmple ninse cum doar în patria mătreții și a
părului sur ce-ți transmite
mesaje viclene despre înțelepciune.
Așa îmi vorbeai, când ai tras deodată frâna de mână și
ne-am oprit să admirăm măreția Automatonului.

Tu vorbești de înțelepciune, tu care ai lucrat
cu roboții și-ai încercat să-i faci să semene
cât mai bine cu Taica?
Lacrimile mi se scurgeau pe obraji, întinzându-mi rimelul.
Nu mi-ai răspuns. Ai zâmbit și ai privit
mai departe, în zare. Un nufăr uriaș se scutura de
făpturile moi care-și făcuseră-n el sălaș pentru o noapte.
Pe cer ardeau câteva supernove, sateliții bâiguiau
pe frecvențe demult istovite, metal
sfârâind la intrarea în atmosferă, amintiri glorioase sub
păturile rărite, piele descuamată, timp-glod.

Tinerețe revoluționară, bătrânețe scheletică –
uite-i, chiar și acum, în grija unei Mașini superioare, cum
repetă bâțâindu-se aceleași câteva ritualuri lipsite
de sens, același reapăn, aceleași
strigăte sparte de luptă, înverșunări împotriva
Perfecțiunii, chicoteli pe care doar ei le-nțeleg,
mereu între aceiași patru pereți, sau pe holuri cu lumină
posacă – ei spun că lumina asta le mănâncă oasele,
fiindcă nu înțeleg Strălucirea cea
nouă pe care ne-au dăruit-o binecuvântații Savanți –
fără să ne ceară la schimb decât
sufletele?

Cine, în afară de bătrânii ăștia descreierați,
ar mai fi refuzat un asemenea târg?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu