vineri, 13 noiembrie 2015

Institutul Blecher 114



Clubul de lectură Institutul Blecher vă invită, duminică 15 noiembrie 2015, de la ora 19, în Tramvaiul 26 (strada Cercului nr. 6, sect. 2, București), la întâlnirea cu Svetlana Cârstean.

În cadrul evenimentului vor avea loc prezentarea și lectura epopeii participative „București'21 | 840 de versuri | 40 de poeți”.

Mai aproape de un „cadavre exquis” decât de un „renshi”, poemul (alcătuit din trei părți) scris de 40 de poeți contemporani care viețuiesc sau sunt legați intim de București va fi prezentat și citit (la două luni după ce a fost „dezvelit” la Hanul Gabroveni) în cadrul celei de-a 114-a ediții a Clubului de lectură Institutul Blecher.


Vom fi la Tramvaiul 26 cel puțin jumătate dintre poeții care au scris la București'21, vom citi poemul și vom discuta despre geneza lui, truda Svetlanei de a coordona toată daravela, posibilitatea ca Bucureștiul să fie capitală culturală în 2021 și alte lucruri despre urbea noastră iubită – inclusiv despre poezia pe care (ne-)o provoacă. (Plus c-au promis că vor ajunge și O.Soviany și M.Chivu, care n-au putut veni pe 19 septembrie, la Gabroveni.)

Un comentariu: