miercuri, 25 februarie 2015

Victor Țvetov, „în lipsa unor lucruri importante”


A ieșit din tipar volumul de debut al lui Victor Țvetov (n. 1990, Nimoreni, Republica Moldova), în lipsa unor lucruri importante, care cred că va fi una dintre cărțile de poezie cele mai apreciate ale anului 2015. Este primul titlu publicat de Casa de Editură Max Blecher anul acesta și cel de-al nouălea volum din colecția „Opera Prima” (după Matei Hutopila și Cosmin Cârciova în 2011, Teodora Coman și Anatol Grosu în 2012, Florentin Popa și George Floarea în 2013, Ligia Pârvulescu și Ștefan Ivas în 2014)  la fel ca toate cele de până acum, o carte la care s-a lucrat mult și cu folos. O mostră pe site-ul subcapitol.ro, ale cărui „motoare”, Laurențiu Ion și Valeriu Andrișcă, fac în continuare o treabă foarte bună (am postat în urmă cu câteva zile primul teaser al cărții lui Țvetov, mai jos este cel de-al doilea). Cum se împrimăvărează, îl vom invita pe Țvetov să vină de la Chișinău și să dăm drumul cărții printr-o lansare la Institutul Blecher.




2 comentarii: