marți, 16 decembrie 2014

Ziua aceea


O poezie scrisă acum 12 ani despre ceva ce foarte curând va împlini (cu, sunt sigur, multă vorbărie şi lacrimi de crocodil) un sfert de secol. 21 XII 1989 rămâne un moment care amestecă lacrimi şi sânge, idealurile care (spunea un filosof) ne pot aşeza deopotrivă cu zeii şi imensa mizerie a omului, aşa cum e el. Pe 21 decembrie s-a născut frate-miu, Robert, pe 21 decembrie '89 bunicul meu, Stan Dumitru, odihnească-se în pace, umbla într-un costum impecabil, cu un tort impecabil în mână, către nepotul lui care împlinea 14 ani, printre gloanţele care se trăgeau din toate părţile şi fără sens. Pentru unii dintre noi fără sens au rămas lucrurile şi până astăzi.


21 XII 1989

la şase ani am înţeles că realitatea imită pelicule deja existente
de atunci nimic nu m-a mai putut face să plâng
să mă zbat pentru revoluţiile lor de vodevil
am închis ochii pentru o clipă
şi tot ce se găsea împrejur a sărit în aer
devenind pretextul ideal pentru câteva
noi sărbători naţionale
iar lucrurile până atunci familiare prinseră
instantaneu conturul şi consistenţa
unui creier plesnit

ce se împotrivea cu indiferenţă propriei extincţii.

(din Păpuşarul şi alte insomnii, Bucureşti, Ed. Vinea, 2003)

Un comentariu: