marți, 15 iulie 2014

„Copilul marilor reîntoarceri”



E din ce în ce mai greu să vorbeşti despre cărţile de poezie nedreptăţite sau ignorate ale debutanţilor când ţi se confirmă an de an lipsa de interes şi indispoziţia cronicarilor în faţa unor volume ce propun viziuni înnoitoare în poezia românească cea mai nouă. Despre complicatele mecanisme ale premiilor literare nici nu are rost să mai vorbim – 2013, spre exemplu, a fost în mod clar anul lui Ştefan Baghiu, care a eclipsat cu Spre Sud, la Lăceni celelalte debuturi notabile din ultima vreme. Cine i-a citit pe Ion Buzu (3 ml de konfidor), Florentin Popa (Trips, heroes & love songs) sau Raluca Blezniuc (imnul cioZvârtei) ştiu că această observaţie nu e deloc exagerată – la fel ca Livia Ştefan, Radu Niţescu şi Alex Văsieş cu un an înainte, Buzu, Popa şi Blezniuc meritau mai multă atenţie din partea criticii şi a juriilor, dar, din varii pricini, nu au avut parte de ea. Despre imnul cioZvârtei mi se pare că s-a scris cel mai puţin, volumul apărut la editura Vinea fiind trecut cu vederea consecvent în cronici & bilanţuri, deşi cred că Raluca Blezniuc este, cu acest volum publicat la 22 de ani, una dintre vocile clare, puternice şi personalizate ale momentului. Despre simplitatea şi naturaleţea discursului ei scrie şi Ioan Es. Pop pe ultima copertă, dar cred că adevăratele calităţi ale acestei poezii sunt de căutat în ironia şi autoironia cu care poeta îşi tratează temele, precum şi în uşurinţa sa de a crea scenarii (sau, uneori, scenografii) ce debordează de imaginaţie şi în care se mai aprind câteodată artificiile jocului (experimentului) de limbaj. Aproape întotdeauna, pendularea între tonul coroziv şi dezinhibat şi tandreţurile crude, între biografism şi imagism, între liric şi narativ este montată convingător, imnul cioZvârtei conducându-şi cititorul, cu ocoluri şi reveniri, prin mica sa lume de ciudăţenii & picanterii: „capăt de drum / un cuib / simplul gând al schimbării / Bastion, / ajungem o sursă de perturbare / a celor mai frumoase trăiri / nimeni nu acceptă experienţa celuilalt // cel mai iubit? // cel mai înţelept? // ne adunăm toţi în aceeaşi farfurie / de porţelan // e un timp de ucis Arici şi / de luptat împotriva unor prejudecăţi / scrise din propria invazie / e inutil să tremuri // miros de castane prăjite / aleea / aşadar viaţa poate fi / sub teoria iluziilor a lui g. liiceanu” („copilul marilor reîntoarceri”).

6 comentarii:

  1. Recunosc. Nu înțeleg ”Copilul marilor reîntoarceri”.
    E posibilă o disecare critică a unei asemenea poezii, așa cum primeam prin liceu pentru poeziile saizecist-optzeciste? S-ar putea ca 75% dintre iubitorii de poezie să rămână la fel de rămași în perplexitate în fața unei asemenea desfășurări de imagini/idei. Poezia o ia înaintea ”maselor”. Dar masele vor și ele să fie la curent cu schimbările.
    O să explic de ce: am senzația unui ermetism postmodernist, dar a unui soi de ermetism aparent facil, brut, nefinalizat ideatic. Am rămas cu urme de nostalgie metafizică, recunosc. Dar fac eforturi de a mă schimba.

    RăspundețiȘtergere
  2. tu ai citit cartea asta? e o întrebare sinceră, chiar vreau să ştiu dacă nu cumva vorbim despre cai verzi pe pereţi - mi se întâmplă foarte des pe net în ultima vreme

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Răspuns implicit: M-ai convins să o cumpăr.
      Comentariul meu s-a referit strict la poezia citată de tine. Dacă poezia asta e emblematică pentru carte, am un sentiment bizar.
      Mi-am setat deja un buget rezonabil să vă cumpăr pe toți, cei din generația 2000+. Vreau să mă îmbăiez repetat în limbajul poetic actual. Poate se ia.
      Uite, acum două seri, am citit o poezie a Ritei Chirian, care mă intriga de-a dreptul. Dar nu am înțeles-o până când nu am desfăcut-o în bucăți din ce în ce mai mici, apoi am recompus-o, ca pe un puzzle.
      Dar tot nu-mi place încotro a luat-o poezia actuală. Probabil voi gândi diferit peste un an. Ar fi de dorit, pentru mine...

      Ștergere
  3. "poezia actuală" a luat-o în ultimii 15-20 de ani în atâtea direcţii că orice generalizare e eronată. sunt diferenţe mari de tot între Nimigean, Ciupureanu, Coande, Bănulescu, Gherguţ, Acosmei ("90-iştii") şi printre cei de după 2000 - poeţi ca Manasia, Coman, Ţupa, Domnica Drumea, V. Leac, Khasis, Teodora Coman, Rita Chirian până la Niţescu, Flo Popa, Hutopila, Dosa şi Văsieş fac lucruri extraordinar de diverse. trebuie doar să-i citeşti ca să le vezi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o ia în ce direcție o vrea,
      doar pe direcția asta eu pun semnul INTERZIS:

      Mediteraneană

      sînt prea obosit ca să mai scriu poemu ăsta și
      mîine o să fie prea tîrziu așa că
      arunc aici mirodeniile
      curtea interioară pervazu cel mai lat pietrele tocite
      rochița alb-bleu cracii de iapă numa bună cea mai stîlcită italiană
      și o engleză perfectă
      și gîndul că aș putea-o ruga să-mi sugă pula în șapte limbi
      pe rînd.

      Mă întreb dacă Hutopilă a citit poezia asta în cadrul vreunui cenaclu, care au fost reacțiile literaților martori și, DAAAA!, vreau o analiză literară a acestui text.

      Ștergere
    2. textul ăsta nu-i în nota generală a ce am făcut în „copci”, iar despre cartea nouă, „tișița”, ce să mai zic, e la ani-lumină. oricum, avem cu toții texte și texte, sper că altele v-au plăcut mai mult :) oricum, orice părere e binevenită

      Ștergere