vineri, 30 septembrie 2011

De la Bruxelles



Cl.K., Emily Ballou, Peter Vermeersch, Morten Søndergaard





în fine, din nou cu Ilieş Gorzo


miercuri, 28 septembrie 2011

Transpoesie. One poem, one trip, how many journeys?



De sâmbătă sunt la Bruxelles, unde am fost invitat pentru proiectul Transpoesie. O sărbătoare legată de ziua europeană a limbilor, Bruxelles devenind al doilea mare oraş european care, preluând modelul evenimentului londonez, aduce poezia în metrou (s-a mai întâmplat asta, acum câţiva ani, în Varşovia). Am fost chemat să particip cu un poem, tradus în franceză (de Gil Mesange) şi neerlandeză (de Jan Mysjkin) şi postat în câteva staţii de metrou. Acest poem este "Iubesc acel oraş" din Un anotimp în Berceni. Sunt, se pare, 21 de poeţi europeni cu tot atâtea poeme, iar 7 dintre ei, mai exact Emily Ballou (UK), Clara Janés (ES), Claudiu Komartin (RO), Radek Malý (CZ), Lieke Marsman (NL), Carl Norac (FR), Morten Søndergaard (DK) au avut luni o lectură şi au participat la o discuţie moderată de Peter Vermeersch (Brussels Poetry Collective, despre care voi scrie mai târziu). Totul s-a întâmplat la Passa Porta, locul în care am mai fost acum câţiva ani, cu un proiect făcut foarte româneşte, dar ceea ce am trăit acum în faimoasa (deja) librărie bruxelleză m-a făcut galben de invidie. Aş vrea să văd şi eu Cărtureştiul organizând aşa ceva, făcând chiar un festival literar şi având la etaj rezidenţe pentru scriitori din toată Europa. După cum mă întreb cât ne va lua să avem şi noi poezie în metrou (şi nu lipită eventual pe furiş de gherila poetică blecheriană)...

Vreau doar să mai spun că duminică am fost într-un mare parc din sudul oraşului, o pădure plină de oameni cărora nu le venea să creadă ce însorit e, iar acolo am văzut două păsări verzi care s-au ascuns imediat în coroana unui stejar. N-am mai zis nimic despre asta, fiindcă nu le văzusem decât eu şi se zicea iar că fac poezii, dar astăzi am fost lămurit: păsările astea chiar există şi ar fi fost eliberate acum câteva decenii de la un circ, iar acum se mai arată din când în când cui se-ncăpăţânează să le vadă.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Ce n-a văzut Cocorul!

Poezia clasică şi contemporană este citată pe ecranele de pe Magazinul Cocor într-un proiect din cadrul evenimentului 1000 poets for change.

Sâmbătă, Cocor Channel va transmite o selecţie de citate din poeţi români clasici şi contemporani prelucrate în tipografie cinetică pentru bucureşteni.

Traducerile anonime ale Psalmilor, versuri clasice, precum şi fragmente din poeţi contemporani sunt citate pe ecranele din centrul Bucureştiului pentru un eveniment dedicat schimbărilor pe care le provoacă poezia.

Vino în faţa magazinului Cocor cu o carte de poezie în mână şi fii martorul acestei sărbători de poezie.

Clipurile de poezie durează 5 minute şi vor fi transmise la 20.00, 20.40 şi 21.20, astfel că toţi cei care vor dori să revadă cuvintele în mişcare vor avea această ocazie. Cocor Channel a oferit spaţiul publicitar pentru poezie. 1000 Poets for Change este un eveniment care programează pe 24 septembrie evenimente de poezie în peste 90 de ţări simultan. Poezie pe ecrane este unul dintre aceste evenimente ce fac o legătură poietică între oraşe din toate colţurile lumii.

Un proiect entuziasmant, veţi vedea, pe care îl datorăm câtorva dintre membrii de nădejde ai tribului nostru: Răzvan Ţupa (vraci şi înţelept al tribului), Cristi Cotarcea (magician, responsabil cu efectele speciale), Ana Toma (desene rupestre & alte viziuni).

marți, 20 septembrie 2011

În Cercul Poeţilor Apăruţi

Joi, 22.09, de la ora 19.00, la librăria-cafenea Cărtureşti de la Institutul Francez (Bd. Dacia, 77), are loc a noua ediţie a Cercului Poeţilor Apăruţi / Cercle des Poètes Apparus, cu mine citind Poemele cu tătuca, acompaniat de Gil Mesange, traducătoarea în franceză a textelor, împreună cu care voi face un performance-poveste (de poveste). Participă Alice Popescu, Paul Cernat şi, fireşte, conducătoarea ostilităţilor, Svetlana Cârstean.



luni, 19 septembrie 2011

Diana Iepure, Ecaterina Bargan

Despre literatura basarabeană de după căderea Cortinei de Fier s-a vorbit şi s-a scris destul de mult, cel puţin în ultimul deceniu, iar câţiva dintre poeţii români de peste Prut care au publicat în aceşti ani au devenit prezenţe de prim-plan ale literaturii de dincoace de Prut. Dacă, din punct de vedere politic, relaţia dintre România şi Moldova este în continuare unori destul de ambiguă şi de nefuncţională, cu multe lucruri nerezolvate, cultural vorbind, personalităţile artistice provenite din Republică au reprezentat o şansă pentru România. Mitoş Micleuşanu, Alexandrina Hristov, Roman Tolici, Ştefan (Savatie) Baştovoi, Dumitru Crudu, Mihail şi Alexandru Vakulovski, Vasile Ernu, Iulian Ciocan, Andrei Gamarţ au provocat un foarte necesar influx de vitalitate şi de prospeţime în muzică, arte vizuale şi literatură. Lucrurile nu ar arăta la fel pe scena culturală românească fără ei - şi alţi câţiva care vin cu aceleaşi calităţi, cu aceeaşi forţă înnoitoare.


A doua carte a Dianei Iepure, O sută cincizeci de mii la peluze (Casa de pariuri literare, 2011), e o surpriză dintre cele mai plăcute din ultima vreme, confirmându-mi impresia foarte bună pe care mi-a dat-o, în câteva lecturi publice din ultimii ani, Diana. Publicată la şapte ani de la Liliuţa, un debut destul de naiv şi de stângaci, O sută cincizeci de mii la peluze e una dintre cele mai dense şi mai captivante cărţi de poezie biografistă scrise la noi, ataşantă ca un fragment din Amintiri din copilărie în versuri, debordând de umor şi de inteligenţă, cu nostalgii şi tandreţuri, cu autoironie şi cu un zâmbet pe jumătate amar, pe jumătate ispitit să devină un râs puternic, râsul din toată inima al celui care ştie câte a lăsat în urmă şi cât de prezente-s acestea în el. Cartea Dianei Iepure, pe care am citit-o pe nerăsuflate (având în ea tot felul de desene simpatice, sugestive şi bine potrivite) e o reuşită ce mi-a adus aminte şi de Ruslan Carţa, care sper că va mai scrie poezie, şi de Hose Pablo, cel aparent pierdut prin Ch-ău, dar în primul rând mi-a confirmat aşteptările pe care le dospisem în secret în ultiimii ani citind literatura Dianei pe internet şi în reviste. Cu această plachetă, ea este un poet ce confirmă pe direcţia biografistă a ultimei generaţii, situându-se în prima linie alături de câţiva meseriaşi ca V. Leac, Dan Sociu, T.S. Khasis sau Dumitru Bădiţa.
Ecaterina Bargan e încă foarte tânără şi face parte din ultimul val de poeţi basarabeni care se afirmă în Rep. Moldova. I-am întâlnit anul trecut, şi pe ea, şi pe Ion Buzu, la Chişinău, şi mi s-a părut că debordează de talent şi de entuziasm, iar cartea Ecaterinei, Cântece de la şase (Gunivas, 2011), e chiar bună. Proaspătă. Limpede. Vom avea ocazia să o descoperim împreună, căci va fi invitată la Institutul Blecher prin octombrie, când vom avea o ediţie cu Dumitru Crudu şi Ecaterina Bargan, cu volumele lor, cu o discuţie despre grupul "Noii Barbari" cultivat de Crudu şi ultimele lucruri care se mai întâmplă în literatura cea mai nouă la Chişinău.

miercuri, 14 septembrie 2011

Mircea Ivănescu & colocviile Transilvania




O înregistrare de la radio, din 1970, cu Mircea Ivănescu citind poemul "Uitarea". Mulţumiri pentru Eugen Lucan, a cărui emisiune de marţea trecută, dedicată lui M.I., a repus în circulaţie această înregistrare.

De mâine până sâmbătă, la Sibiu, Colocviile revistei "Transilvania", iar sâmbătă, în librăria Humanitas, Institutul Blecher, ediţia 44, cu Nora Iuga şi Veronica Niculescu. Ne vedem la Sibiu.

duminică, 11 septembrie 2011

Fraţii jderi



"În pădurile mari de la Nord de Dunăre, acolo unde locuiesc români trăiesc şi jderii de copac (Martes martes), jderii adevăraţi. Jderul de copac - spre deosebire de cel de piatră, care iese doar noaptea -, cu o pată gălbuie pe piept, nefragmentată, deşi atent şi fricos, vânează şi ziua. Se caţără în copac cu o viteză uluitoare. Luat de mic pe lângă casă, poate fi şi îmblânzit. Femela are o perioadă de gestaţie de nouă luni. Jderii, prădători mici care nu trec de 1,5 kg, atacă uneori animale mult mai mari: căpriorul, înalt de 1 m şi cântărind până la 35 kg, sau chiar celebrul cerb carpatin, de 2 m înălţime şi greu de 300 kg. Aşa povestesc vânătorii - puteţi afla totul despre jderi de pe Net, care e şi loc de refugiu pentru cultura «jderească». Jderii sar arareori la gâtul omului - dacă turbează, de exemplu.

Această vedere vânătorească m-a urmărit obsesiv cât s-a compus antologia de faţă. Am evitat, de altfel, contactul direct cu autorii. Deşi premeditez proiectul de când au început ei să iasă la lumină, pe măsură ce le citeam poemele şi opiniile înţelegeam că, fără cineva «dinăuntru», o antologie a celor mai tineri şi mai activi nu se poate face. De aceea i-am propus lui Dan Coman, care mi s-a părut cel mai potrivit raisonneur, s-o realizăm împreună, lui revenindu-i întreaga muncă «de teren». Mi-am folosit toate talentele de negociator pentru a-l convinge să fie şi el antologat, căci, prin absenţa sa, ar fi sărăcit nejustificat configuraţia. Am fost amândoi plăcut surprinşi că nu am încasat nici un refuz. Sper ca «jderii», împreună cu cititorii lor, să fie mulţumiţi de ce a ieşit. (...)"



Astfel îşi începe Petru Romoşan textul de introducere la recenta Compania poeţilor tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman şi Petru Romoşan (Editura Compania, 2011). Un text fără îndoială funny, ironic şi, pe alocuri, polemic ("Din când în când, îl veţi auzi în acest volum şi pe tânărul Eminescu, şi îi veţi auzi chiar şi pe poeţii Văcăreşti", scrie Romoşan la sfârşit, deşi nu mi-e clar pe ce se bazează), urmat de textul lui Dan Coman, chibzuit, limpede şi dinăuntrul fenomenului, în deschiderea celei mai bine făcute antologii din poezia 2000-iştilor. Cred că această antologie chiar are şanse să facă istorie, în sensul în care Antologia poeziei generaţiei '80 a lui Alexandru Muşina a rămas, după 18 ani, cea mai concludentă imagine a poeziei de tinereţe a optzeciştilor. E o selecţie convingătoare, iar eu unul chiar nu am ce să reproşez listei poeţilor din această carte. Frăţia jderilor arată aşa: Constantin Acosmei, Gabi Eftimie, Teodor Dună, Ruxandra Novac, Ştefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Dan Sociu, a. urmanov, V. Leac, Florin Partene, Elena Vlădăreanu, val chimic, Dan Coman.

Personal, fiindcă am avut în cap mai mulţi ani proiectul unei astfel de cărţi, neconcretizat din motive pe care nu le voi discuta aici, aş fi creditat cel puţin încă cinci poeţi ca prezenţe importante din poezia de după 2000 (în sensul influenţei pe care au avut-o şi o au discursurile lor în evoluţia fenomenului poetic din ultimii ani). Şi probabil că aş fi dispus poeţii antologaţi în ordine alfabetică (sau în ordinea cronologică a debutului), şi nu aleatoriu. Dar nu sunt, acestea, reproşuri majore, cartea e realmente o realizare de cea mai bună calitate. Sper să ajungă la cine trebuie. Să aibă, adică, destinul pe care îl merită, fiindcă oferă, în fine, o imagine fidelă şi coerentă asupra poeziei ultimei generaţii, despre care se vorbeşte în continuare superficial, partizan şi, prea adesea, în absenţa textelor. Lăudabilă iniţiativa lui Romoşan, deşi cred că ar fi făcut cel mai bine dacă ar fi rămas în umbră, ca editor al cărţii.

joi, 8 septembrie 2011

Medeea Iancu, Dana Catona


Două volume de poezie recente, care, după multele dezastre citite în ultima vreme, fac multă lumină în jur. Chiar mă întrebam, după prima parte a anului, dacă are rost să facem antologia Cele mai frumoase poeme şi în 2012 cu titlurile apărute până acum. Dar aceste două cărţi, precum şi cele ale Dianei Iepure şi ale Ecaterinei Bargan (despre care voi scrie peste câteva zile), mă fac din nou încrezător. Apărute în colecţia "Poeţi români contemporani" a Editurii Brumar, Divina tragedie, a Medeei Iancu şi Prinţesa portocalie, de Dana Catona, sunt două volume cu poetici radical diferite, experienţe de viaţă şi de scriitură care sunt la extremele unui spectru larg de formule şi direcţii posibile, dar mi-au plăcut, m-au ţinut, Divina tragedie pentru tonul dramatic, intensităţile şi "adevărul"



tumefiant din paginile acestei cărţi - boală, familie, traumă, furii mocnite populează o carte care nu se citeşte uşor, dar care înţeleg de ce i-a putut entuziasma în aşa hal pe domnii care semnează pe ultima copertă; iar Prinţesa portocalie pentru că în ea Dana Catona dovedeşte, după placheta cu care a debutat, Iepurele de martie, că se poate scrie în româneşte poezie "lejeră" de bună calitate. Sunt la Catona poeme scurte, relaxate, plăcut naive, dar şi cu o gravitate subtilă (ca în imaginea mormântului acoperit de ace de pin "uscate şi


triste"), păstrând candori de cea mai bună factură, pe un ton ataşant şi cu o tehnică picturală destul de rară în poezia mai nouă (şi ca obiect, cartea e realmente frumoasă). Recomand aceste două volume (ale unor autoare care sunt la a doua carte) şi vă doresc din inimă să reuşiţi să le găsiţi... Poate aici.

marți, 6 septembrie 2011

Alte două poeme de Šalamun


În vacanţă


Îl suprind pe bunicul moţăind la soare
sub oleandru sau stând foarte drept
şi lăudându-l pe prisăcar
sau întrebând când este gata prânzul
sau îl privesc când îşi ia micul-dejun

când sigilează plicul
adresat Comisiei de Investigare a Crimelor de Război
ori când doarme
sau arată cu degetul spre fereastră şi spune tăiaţi pomul acela
poemul acela de fapt nişte ţânţari
şi uite că vine domnul Abramič şi luăm trenul
şi suntem în Brežice şi bunicul e agitat
şi în Rogaška Slatina
cu castanele şi orchestra din parc
şi domnul Senčar cântă la pian iar noi ţinem ritmul

şi iată-ne pe toţi patru
va fi al naibii de complicat să schimbăm trenurile la timp
şi Jelka plânge fiindcă şi-a pierdut pietricica cea verde
cea mai importantă pietricică de pe aleea din grădina ei
şi Tzilka fură nişte flori
cineva se joacă cu un ac acul se-ndoaie
cu siguranţă vremea se va strica

iar bunicul continuă să citească liniştit
şi fără nici o grijă
Flora und Fauna in den Alpen
Flora und Fauna in den Alpen
Flora und Fauna in den Alpen



1 / 1/ 73


Bună dimineaţa soare!
Bună dimineaţa, An Nou!
Bună dimineaţa, prieteni de pe pământ,
duşmani, şi cei slabi, bună dimineaţa!
Bună dimineaţa, Maruška, când te vei trezi,
bună dimineaţa şi ţie, Ana, pisicuţo!
Bună, Ron!
Bună dimineaţa tuturor slovenilor de pe pământ!
Bună dimineaţa, Bob!
Bună dimineaţa, Francie!
Bună dimineaţa, Anselm & Josephine!
Bună dimineaţa, veveriţe!
Bună dimineaţa, Mamă & Tată,
Bună dimineaţa, Bunico!
Bună dimineaţa, Stane Dolanc,
aş vrea să aduci măcar puţină blândeţe
în Iugoslavia.
Bună dimineaţa şi ţie, din nou,
pentru că asupreşti poporul,
trebuie să încetezi să asupreşti poporul!
Bună dimineaţa, Ljubljana!
Nu dispera, bună dimineaţa!
Bună dimineaţa, Čoban, nu fi trist.
Bună dimineaţa, dragi tineri poeţi sloveni,
nu deznădăjduiţi.
Bună dimineaţa celor cu o gândire ecleziastică,
vouă, tuturor membrilor de Partid,
bună dimineaţa vă spun din adâncul inimii!


trad.: Cl.K.

duminică, 4 septembrie 2011

Tur de orizont


Concursul de debut Max Blecher-Herg Benet a trecut în faza a doua. Am primit aproape 200 de mailuri, am descărcat manuscrisele (unele constau într-un poem, o povestioară sau un panseu...) şi urmează partea cea mai grea, a selecţiei celor mai bune. Dintre acestea, peste 150 sunt de luat în seamă, ceea ce depăşeşte aşteptările mele iniţiale. Vom face mai întâi o listă scurtă (probabil de zece titluri la poezie şi zece la proză), iar juriul va decide, până la mijlocul lunii octombrie, câştigătorii.

Îi mulţumesc lui Vlad Pojoga pentru ajutorul dat Casei de editură Max Blecher. Astfel, cărţile noastre se găsesc acum şi-n Sibiu. Apropo de asta, susţin cu mare interes proiectul Editurii Herg Benet de a crea o librărie virtuală în care să se găsească - şi de unde să poată fi comandate - cărţile apărute la editurile mai mici şi fără vizibilitate. Cu timpul, am putea avea, datorită acestui site, o imagine a titlurilor valoroase apărute la editurile emergente.

Nu mă pot abţine să recomand textul lui Daniel Cristea Enache din "Dilema Veche", savuros de la un capăt la altul, copios fiind şi comentariul lăsat de către Musofilos (ceva mai puţin subtil decât altădată). Concluzia: e dureros de greu să fii DCE...

vineri, 2 septembrie 2011

5 poeme de Tomaž Šalamun




Tomaž Šalamun (n. 1941, Zagreb) este considerat cel mai important poet sloven şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi poeţi contemporani. Autor a peste 30 de volume, de la debutul cu Poker (1966) şi până la Opera buffa (2011), premiat la Struga şi în România (cu Premiul "Ovidius"), tradus în numeroase limbi, poate cea mai importantă antologie din poezia sa fiind The Four Questions of Melancholy (2002), editată de Christopher Merrill, din care am tradus în româneşte pentru următorul număr al revistei Poesis internaţional.




Proverbe


1. Tomaž Šalamun a făcut Partidul să clipească, l-a îmblânzit, l-a dezmembrat şi l-a făcut loc.
2. Tomaž Šalamun a spus: Ruşilor, ieşiţi afară! şi ei au ieşit.
3. Tomaž Šalamun doarme în pădure.



Eu am un cal


Eu am un cal. Calul meu are patru picioare.
Eu am un magnetofon. Pe magnetofonul acesta dorm.
Eu am un frate. Fratele meu este sculptor.
Eu am o haină. Am o haină care îmi ţine de cald.
Eu am o plantă. Am o plantă pentru ca în cameră să fie ceva verde.
Eu o am pe Maruška. O am pe Maruška fiindcă o iubesc.
Eu am chibrituri. Cu ele îmi aprind ţigările.
Eu am un corp. Cu acest corp fac cele mai frumoase lucruri.
Eu am distrugere. Distrugerea îmi face multe probleme.
Eu am noapte. Noaptea vine pe fereastră în camera mea.
Mie îmi plac maşinile de curse. Cursele de maşini sunt amuzante.
Eu am bani. Cu bani cumpăr pâine.
Eu am şase poeme foarte bune. Sper că o să mai scriu şi altele.
Eu am douăzeci şi şapte de ani. Toţi anii de până acum au trecut ca un fulger.
Eu sunt relativ curajos. Curajul acesta mă ajută să mă bat cu prostia omenească.
Eu am o zi de naştere pe şapte martie. Sper că şapte martie va fi o zi frumoasă.
Eu am un prieten a cărui fiică se numeşte Breditza. Seara când e pusă în pătuţ rosteşte Šalamun şi adoarme pe loc.



Tribul meu


Tribul meu
nu mai aude
sunetul libertăţii.

Nu îl mai recunoaşte,
nu îl mai vede,
când e atins de el.

Tribul meu
crede
că lenta

ucidere
a trupurilor
şi a sufletelor

e ceva natural.
Doar uneori când e
pentru o clipă

străpuns
de ceva
ce aduce cu ozonul,

ce aduce cu copilăria,
îşi şterge fruntea
asudată,

se scutură
de acest coşmar,
de aceste lanţuri

în care este captiv,
se întoarce
şi adoarme la loc.



***


Îi implor pe stăpânii
acestei lumi să fie blânzi.
De ce trebuie

să trăiesc într-o lume
care dispreţuieşte
viaţa spiritului?

De ce am reuşit
să scriu doar 20 la sută
din poemele mele

acasă
şi am fost forţat
întotdeauna să plec

din ţara pe care
urma
să o iubesc

cel mai mult,
sau să mă sufoc?
De ce resimt

această frică
iraţională,
rezistenţa

la libertate şi
la valoarea umană?
Acest poem este

o petiţie specială
şi un bocet.
Derivă din şocul

şi din groaza
pe care le experimentez
din nou şi din nou

ori de câte ori îmi ling rănile
după traumele trăite acasă.
Mulţi dintre noi

au simţit asta.
Acceptaţi această petiţie
şi acest bocet

din partea noastră
Gastarbeiter.



***


Precum un câine credincios,
devotat,
cu limba aceasta ling
creştetul Tău de aur,
Cititorule.
Cumplită e
dragostea mea.




trad.: Cl.K.